antene Yagisunt unul dintre cele mai frecvent utilizate tipuri de antene direcționale. Ele sunt numite după inventatorul lor, Hidetsugu Yagi, care a dezvoltat designul în anii 1920. Antenele în stil Yagi sunt adesea folosite pentru aplicații de comunicații punct-la-punct, cum ar fi comunicațiile prin satelit, radioamatorii și emisiunile de televiziune. Ele sunt, de asemenea, utilizate în mod obișnuit pentru rețele Wi-Fi, în special în aplicații în aer liber.
Antena Yagi este un tip de antenă cu ghid de undă, ceea ce înseamnă că ghidează undele electromagnetice printr-un tub metalic gol. Antena constă dintr-un element condus, care este sursa principală a semnalului, și unul sau mai mulți directori și reflectoare. Aceste elemente sunt aranjate într-un model specific pentru a crea un fascicul direcțional. Directorii și reflectoarele reflectă și focalizează semnalele în direcția fasciculului, în timp ce suprimă semnalele în alte direcții.
Unul dintre principalele avantaje aleantene Yagieste natura lor direcțională. Acest lucru ajută la minimizarea interferențelor de la alte dispozitive fără fir și la creșterea distanței la care pot fi transmise semnalele. De asemenea, antenele Yagi au un câștig mai mare decât alte tipuri de antene, ceea ce înseamnă că pot amplifica semnalele și pot crește distanța pe care pot fi transmise.
Cu toate acestea, există și unele limitări ale antenelor Yagi. Deoarece sunt direcționale, trebuie să fie îndreptate direct către antena de recepție pentru a fi eficiente. Acest lucru poate fi dificil dacă antena de recepție se mișcă sau dacă există obstacole în calea semnalului. De asemenea, antenele Yagi au o lățime de bandă relativ îngustă, ceea ce înseamnă că nu sunt ideale pentru aplicații care necesită o gamă largă de frecvențe.
În ciuda acestor limitări, antenele Yagi rămân o alegere populară pentru multe aplicații. Sunt relativ ușor de construit și instalat, iar natura lor direcțională poate ajuta la îmbunătățirea performanței rețelelor wireless în multe situații. Antenele Yagi sunt, de asemenea, utilizate în mod obișnuit împreună cu alte tipuri de antene, cum ar fi antenele omnidirecționale, pentru a crea rețele fără fir mai cuprinzătoare.
